| 05 Iulie 2010
Domnule Iacoban, am ales acest interviu cu dumneavoastra pentru un subiect atat de sensibil cum este ora de sport pentru ca sunteti parinte, profesor de sport pentru elevi si antrenor pentru performanta. Care este opinia dumneavoastra, pe rand, din aceste perspective despre ceea ce se intampla astazi cu sportul in scoli?
Mi-aduc aminte, cu nostalgie, cand eram copil, ca in primul rand faceam cu totii miscare prin jocurile pe care le practicam in jurul blocului, zi de zi, cum ar fi fotbal, de-a v-ati-ascunselea, leapsa, sotronul, frunza, turca si multe altele. Din pacate, PC-urile, Diez-urile, PSP-urile si alte articole de genul acesta, foarte practice pentru parinti (nici nu simt copilul cand se joaca cu aceste jocuri, ore in sir), dar foarte periculoase pentru copii (din perspectiva de a inlocui miscarea cu sedentarismul, precum si prin faptul ca aceste jocuri creeaza dependenta si rup copilul de realitate). In al doilea rand, in afara de orele de educatie fizica din scoala, existau multe alternative de a practica sport de masa si sport de performanta.
Mi-aduc aminte ca am practicat in copilarie judo si atletism si primeam echipament (trening, adidasi), ciocolata, bonuri de masa, tabere la mare si la munte si nu trebuia sa fii campion neaparat pentru aceasta. Se investea mult in sport in primul rand pentru sanatatea populatiei si in al doilea rand pentru selectionarea si pregatirea potentialilor viitori campioni nationali, europeni, mondiali si olimpici. Atunci s-au nascut toti marii sportivi care au facut Romania cunoscuta peste hotare. Astazi, din pacate, realitatea este cruda. Exista doua alternative pentru copiii care vor sa faca sport extrascolar. Fie sa se inscrie la un club sportiv scolar de stat, fie sa se inscrie la un club privat. La cluburile sportive scolare, copilul se va intalni cu o situatie dezastroasa.
Exista trei tipuri de profesori si antrenori, toate trei foarte prost platite: un profesor debutant ; profesori titulari sau suplinitori, pasionati si sufletisti, care indiferent de situatie si de salariu isi vor face meseria, vor pune multa pricepere si mult suflet in pregatirea copiilor si, nu de multe ori, vor baga mana in buzunarul propriu pentru sportivii lor si vor avea rezultate deosebite pe multiple planuri. Profesori titulari, care fie ca nu sunt facuti pentru meseria asta, fie ca s-au saturat sa faca munca patriotica si care chiar daca sunt platiti de CSS-uri, fac ciubucuri facand pregatire fizica cu fotbalisti, tenismeni, fac masaje, aerobic, sau pur si simplu, isi gasesc un job in plus, neglijandu-si obiectul principal de activitate. Din pacate, sistemul ii tine in brate, pentru ca, pentru a pune pe liber un astfel de profesor, este imposibil, regulamentele scolare legand de maini si de picioare directorii. Al treilea tip de profesori il reprezinta suplinitorii, cei care ajung conjunctural la un club sportiv scolar, dar care stau pe post un an, la anul nestiind daca va mai lucra la acelasi club sau la altul. Acesta, teoretic, ar trebui sa faca selectie, sa pregateasca trei grupe de copii, sa-i califice pentru concursuri si campionate, sa-i legitimeze, iar pentru anul viitor, are sanse mari sa-i piarda pe toti pentru ca el va prinde la sedinta publica un post la alt club. Cine face asta?
Copiii care fac sport la CSS-uri beneficiaza – in afara de norocul de a avea un profesor profesionist – de NIMIC din partea statului. Majoritatea copiiilor – cu foarte mici exceptii – cumpara din banii parintilor echipamentul necesar practicarii sportului, isi platesc din bani proprii legitimatiile, cheltuielile din deplasarile in afara orasului de resedinta pentru a participa la concursuri si campionate, de asemenea, daca vor sa participe la o tabara sau la un cantonament, parintii trebuie sa aiba bani, altfel copiii vor sta acasa. Deci, cine spune ca la stat este gratuit, minte.
La cluburile private exista mult mai multa preocupare, pentru ca daca parintii sau copiii nu sunt multumiti, nu mai vin, iar tie, ca si club privat, iti va fi greu sa supravietuiest fara clienti. Dar, cu toate astea, sunt multe cluburi private, care pun afacerea inaintea calitatii. La scoala se intampla cam la fel, sunt profesori care isi fac treaba (majoritatea), dar sunt si profesori care le dau o mingie copiilor sa se joace, iar ei stau in cabinet la o cafea si la o tigara. Din punctul meu de vedere, examenul de titularizare este o mare prostie pentru ca profesorul de educatie fizica si sport lucreaza EXCLUSIV practic, cu copiii, in sala, pe stadion, in parc etc., iar concursul de titularizare este exclusiv teoretic (scris), in acest mod patrunzand in scoli ca titulari foarte buni teoreticieni, dar nu indeajuns de buni practicieni si cunosc foarte multi profesori cu rezultate exceptionale in invatamant, care nu au reusit sa ia 7 la titularizare pentru ca nu pot sa invete ca papagalul, cuvant cu cuvant ca in carte, asa cum se cere la acest examen.
Care este atitudinea elevilor fata de ora de educatie fizica, atat in invatamentul primar, cat si in cel gimnazial sau liceal?
Pentru majoritatea elevilor, ora de educatie fizica este ora de explozie de bucurie si energie, retinuta in orele anterioare. Din pacate, de ora de educatie fizica fug tocmai acei copii care au mai multa nevoie de ea. Si aici nu ma refer la copiii cu interdictie medicala, ci la copiii obezi, supraponderali sau neindemanatici si amotrici. La nici o ora din scoala nu exista mai multa explozie de bucurie si satisfactie ca atunci cand dai un gol la fotbal sau castigi cu echipa un meci de handbal, volei sau baschet sau o stafeta cu obstacole, de viteza etc. Ora de educatie fizica din scoala poate fi de vis sau poate fi o ora monotona si plictisitoare, in functie de profesor si de conditii. Sunt scoli care inca fac educatie fizica in clasa de curs.
S-au intalnit situatii in care invatatorul prefera matematica sau alte discipline in locul orei de educatie fizica. In ce masura este alegerea invatatorului/invatatoarei si in ce masura este determinat sa renunte pentru ca nu exista sali de sport?
Din pacate, sunt multe situatiile in care ora de educatie fizica este cedata invatatorului, la cererea acestuia, chiar daca si la clasele I-IV activeaza profesori de educatie fizica. Sub pretextul, de multe ori foarte adevarat, ca nu poate acoperi materia, invatatorul preda alte materii in ora de educatie fizica, cu acordul profesorului de educatie fizica. Daca, insa, ar avea curiozitatea si initiativa de a face un control medical complex copiilor din clasa, ar avea mari surprize. Cu ce pret furam necesitatea copiilor de a face exercitii fizice?
Anul trecut am facut o selectie la clasele V-VIII in cateva scoli bune din Bucuresti. Am selectionat 20 de copii, foarte buni la testele sportive pe care le-au sustinut. I-am dus la un circuit medical, la o policlinica de specialitate si, in afara altor probleme (lipsa de calciu, de magneziu, anemii etc), 18 dintre ei au coloana vertebrala stramba (cifoza, lordoza sau spondiloza). Faptul cu nu exista sali de sport in multe scoli, este adevarat si de compatimit Dar exista variante, chiar si in clasa de curs, pe coridor, in curte sau in parc, cum ar fi de exemplu exercitii de stretching sau aerobic sau, pur si simplu, este obligatorie in aceste cazuri mai putin fericite incurajarea copiilor pentru a practica un sport in afara scolii.
Domnule Iacoban, ati fost profesor si in mediu privat si in mediu de stat. Exista o diferenta in ceea ce priveste atitudinea fata de ora de educatie de fizica intre cele doua medii?
Am fost si sunt inca. Atitudinea marii majoritati a managerilor si a profesorilor, indiferent de mediu privat sau de stat, este aceeasi. Adica sportul este nesemnificativ in comparatie cu matematica, romana etc. Un elev campion national la un sport nici nu se vede langa un olimpic pe tara la matematica, romana, etc. In schimb, am observat o atitudine diferita din partea parintilor scolilor private. Pentru ca acestia platesc niste bani (si nu putini), iar in programul scolar privat sunt numeroase optionale, printre care multe sportive, acestia insista ca, ai lor copii sa faca mult sport. Conditiile materiale nu sunt mai bune ca la stat, in multe cazuri fiind chiar mai proaste. Atitudinea copiilor ramane aceeasi, indiferent de mediu, adica de dragoste fata de sport si competitie.
Ca antrenor, observati aceeasi motivatie a copiilor sa devina campioni fata de anii anteriori? Credeti ca modelele prezentate in mass-media de astazi influenteaza optiunea copiilor pentru un anume gen de sport?
In mod cert, multi baieti vor sa ajunga HAGI. Majoritatea baietilor se indreapta catre fotbal, de departe cel mai mediatizat sport la noi. Din fericire, aparitia la televizoarele romanesti a mai multor canale de sport, ne da posibilitatea sa urmarim si alte sporturi poate mai interesante si mai frumoase, dar nu la fel de mediatizate. Multi copii sunt deja falsi campioni, pe calculatoarele personale si la numeroase jocuri electronice. Pentru ce le trebuie acestora sa iasa campioni si la un sport, unde trebuie sa depuna efort fizic, sa se scoale dimineata devreme etc.? Sunt tot mai putini copiii care-si doresc sa devina campioni si sunt tot mai putine modele sportive in mass-media, alt tip de modele fiind mai de actualitate.
Care sunt diferentele in general, avand in vedere experienta dumneavoastra de cativa ani cu copiii, intre un elev care practica sport in afara orelor de scoala si un elev care nu are nici o activitate extrascolara?
Raspunsul este foarte simplu. Sportul iti da un tel in viata, te disciplineaza si iti impune niste reguli, pe care daca nu le respecti, nu-l poti practica. Nu prea mai ai la dispozitie mult timp liber decat sa-ti faci lectiile si poate sa urmaresti o emisiune sportiva la televizor. Acesti copii, chiar daca nu vor ajunge mari campioni, in mod sigur se vor imbolnavi mult mai greu decat semenii lor, vor fi mai optimisti si vor sti sa-si traiasca din plin viata. Din categoria copiilor care nu au activitati extrascolare, se aleg din pacate, copiii cu probleme grave de sanatate si de disciplina, viitorii clienti ai Politiei, ai Spitalelor, ai Sectiilor de Dezintoxicare etc.
Am avut acum cativa ani o sportiva foarte buna, care la sfarsitul clasei a VII-a, a reusit sa obtina medalia de argint la Campionatul National de Atletism. Avea perspective foarte mari, insa tatal ei mi-a cerut ca in clasa a VIII-a sa intrerupa activitatea sportiva deoarece urma examenul pentru clasa a IX-a. Am incercat sa-i explic tatalui ca nu cred ca este cea mai buna decizie, dar acesta a fost de neanduplecat. Toata clasa a VIII-a, fata a stat acasa sa pregateasca examenul. Dupa un an, la examen a luat 3.40, ajungand pana la urma la un liceu la periferia Bucurestiului, iar cu sportul nu a mai putut continua, cu toate ca am incercat impreuna deoarece in afara ca a pierdut un an de pregatire si a trebuit sa o luam de la zero, in anul care a stat acasa s-a ingrasat 10 kilograme, kilograme care au fost decisive in abandonarea activitatii sportive. Am intrebat-o ce a facut acasa timp de un an. Raspunsul a fost unul destul de dezamagitor. „Dupa ce plecau parintii la serviciu, stateam pe chat cu colegii sau primeam vizita unei colege care m-a incurajat si sa fumez sau, pur si simplu, pierdeam vremea in parcul din fata blocului. Cand ma vedeam seara cu parintii, le spuneam ca ma doare capul de cat de mult am avut de invatat“. Acesta este crudul adevar pentru multi copii din ziua de astazi. O mare greseala, din punctul de vedere al sanatatii, este, de asemenea, sa lasi copilul sa invete dupa ora 22.30, mai ales la calculator. Acestea sunt niste pretexte – pentru majoritatea copiilor – de a-i linisti pe parinti si de a pierde timpul cu prostii, cu pretul epuizarii sistemului nervos central.
Este adevarat ca programa scolara si temele (in unele situatii si meditatiile) nu le mai permit copiilor sa isi rezerve timp pentru sport chiar daca isi doresc?
Este foarte adevarat ca programa scolara este foarte incarcata si ca unii profesori exagereaza cu temele (chiar la cererea parintilor). Dar este tot atat de adevarat ca un copil care vrea sa faca sport va sti intotdeauna sa isi faca un program zilnic care sa-i permita acest lucru. Foarte important este sa aiba si sprijinul parintilor, in demersul sau.
Ce le transmite domnul Iacoban - tatal si profesorul, cititorilor revistei nostre? Merita sa facem tot ce este posibil ca sa ne indreptam copii catre sala de sport?
Indiferent de ce ne dorim pentru copiii nostri sa realizeze in viata, sa ajunga oameni importanti, patroni, cu case, masini, servicii bune etc., nu uitati care este cel mai important lucru ca sa obtii toate aceastea, precum si dupa ce le-ai obtinut: SANATATEA! Cunosc foarte multi oameni care au facut mult sport la viata lor sau care fac si acum. Exista o diferenta fata de cei care nu au facut sport, o diferenta care le permite ca dupa varsta de 40 – 50 de ani sa-si traiasca viata sanatosi si fericiti si nu sa dea bani pe o gramada de medicamente, sa se vaite zilnic de dureri sau sa mearga la tratamente anual. Gasiti o ora pe zi, trei zile pe saptamana pentru a practica sport (de preferinta un sport dinamic si in aer liber). Nu aveti decat de castigat, iar rezultatele le veti culege atunci cand veti atat de multa nevoie de ele.

















