| 02 Iulie 2010
Parintii au indreptat-o spre acest sport si sunt cei care au luat deciziile importante pentru ea. Este situatia Andreei Raducan, campioana noastra la gimnastica, cu care am si stat de vorba pentru dumneavoastra.
Ce te-a determinat la 4 ani sa inlocuiesti papusile cu gimnastica?
Am crescut intr-o familie in care sportul a fost iubit. Tatal meu a jucat fotbal, insa nu a reusit sa ajunga la mari performante dar si-a dorit foarte mult ca eu si fratele meu sa facem sport. Am mers in sala de gimnastica pentru a-mi consuma energia intr-un mod contructiv pana la varsta de 7 ani cand urma sa merg la scoala. Jocul cu papusile l-am schimbat cu jocul in groapa cu bureti din sala de gimnastica, era locul care ma atragea cel mai tare copil fiind. Insa antrenamentele au inceput sa devina tot mai serioase si o data cu asta si dorinta mea de a fi cea mai buna, mereu prima. Ma rusinam dar eram si mandra cand antrenorii ma laudau, asta ma motiva si mai mult.
Astazi esti foarte cunoscuta. Cata munca este in spate, cate renuntari? Ce aduce cu ea o competitie si implicit victoria?
Sacrificiile pe care orice om le face in viata, la mine au inceput mult mai devreme, dar fiindca eram copil niciodata nu le-am simtit ca pe niste sacrificii. Cand am crescut, am constientizat mult mai bine aceste aspecte dar deja eram obisnuita cu un program strict, cu munca, cu disciplina fara de care nu poti atinge inalta performanta. Pentru mine nu exista o bucurie mai mare ca aceea cand la un concurs obtineam un rezultat bun si urcam pe podium sau un exercitiu nou in sala de antrenament. Se dezvolta tot mai bine dorinta de a deveni campioana!
Te rog sa faci referire si la cei care au influentat evolutia ta – parinti, antrenori, colegi, personalitati ale domeniului cu care ai reusit sa vii in contact. Cum a intervenit fiecare in viata ta, in rezultatele tale?
In orice pas important pe care l-am facut in viata familia a fost punctul meu de sprijin, echilibrul meu. Parintii au fost cei care m-au indrumat spre acest sport si care au luat deciziile important pentru mine pana am ajuns sa fiu capabila sa fac singura acest lucru. Cand am plecat in cantonament si a trebuit sa ma despart de ei, am format a doua familie a mea impreuna cu antrenorii si colegele. Imi tineau loc si de mama si de tata si de frate. Stateam 24h din 24h impreuna, ne sustineam si ne incurajam. Era o atmosfera speciala!
Ce crezi ca ar trebui sa stii la 4 ani atunci cand tu vrei sa faci gimnastica sau cand esti indrumat sa faci asta?
Sigur, la varsta asta ai nevoie de sprjinul si indrumarea parintilor sau al celor apropiati, e o varsta prea frageda ca sa-ti dai seama ce e bine si ce e rau in ceea ce te priveste. Eu am stiut ca vreau sa fac gimnastica, a devenit un mod de viata,zi de zi in sala de gimnastica, timp de 15 ani. Apoi am stiut ca daca tot aveam aceste calitati era pacat sa le risipesc, am avut oamenii importanti alaturi si am realizat ceea ce la 4 ani cand am intrat in sala de gimnastica nici eu, nici parintii si probabil nici antrenorii mei nu banuiam ca are sa se intample.
Te rog sa faci o paralela intre ceea ce iti imaginai in sala de antrenamente, copil fiind si momentul in care ai ajuns la primul mare campionat. Era asa cum te asteptai?
Am inceput sa-mi inaginez lucrurile in masura in care ele s-au si intamplat. Treapta cu treapta. Primul concurs amical , la vasrta de 6 ani, nenumarate concursuri nationale, selectia la lotul de junioare, apoi la centrul olimpic de la Deva si de aici au inceput concursurile de mare anvergura: Campionate Europene, Mondiale si participarea la cel mai imoportant eveniment sportiv al planetei Jocurile Olimpice. Cred ca acesta este visul oricarui sportiv. A fost mult mai frumos in realitate decat cum imi imaginam ca poate sa fie…
Andreea, stim ca esti implicata in campanii care promoveaza practicarea sportului in randul copiilor.Ce mesaj ai pentru acestia, pentru parintii si pentru profesorii lor?
Ma implic cu mare drag in orice proiect la care participa copii. Chiar astazi am fost la scoala generala nr 28 din sectorul 2 si am avut o intalnire cu cei mici din clasele l – lV. A fost o placere! Cred ca si pentru ei. Mesajul este foarte simplu si l-au scris chiar cei mici pe cateva afise, dar l-am regasit si in desenele lor : SPORT = SANATATE! E foarte important ca parintii sa fie atenti la dorintele si calitatile copiilor. Vreau sa cred ca sportul isi va reprimi orele in scoala. Calculatorul a acaparat oricum atentia celor mici, parintii nu mai au timpul necesar pentru a merge cu ei pe stadion sau in salile de sport, macar strictul necesar sa-l avem in scoala sau cel mai bine ne adresam unui club sau optam pentru o disciplina sportiva in functie de talentul copilului.
