| 22 Iulie 2010
Cunoscut de la emisiunile tv pe teme de consiliere si psihoterapie pe care le-a coordonat cu succes sau de la radio unde a raspuns de nenumarate ori intrebarilor ascultatorilor, autor de carti si nenumarate articole sau initiator al multor campanii pentru tinerii si parintii acestora, domnul dr. Cristian Andrei ne va fi alaturi discutand despre noi si problemele sau preocuparile noastre de parinti. Asteptam intrebarile voastre pentru domnul doctor pe adresa
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
.
Domnule doctor, care este diferenta intre a avea bebelus la 20 de ani fata de 40?
In zilele acestea, femeile sunt tot mai insistent presate sa aiba o viata sexuala lipsita de rodul ei firesc – copiii. O femeie aflata la varsta de 20 de ani resimte cel mai acut aceasta presiune si, de aceea, ivirea unui copil in acest moment al vietii este considerata nepotrivita, uneori catastrofala. Pe masura ce inainteaza in varsta, lucrurile se schimba; neimplinirea prin lipsa unui copil face ca acea femeie sa se precipite in alcatuirea cu orice pret a unei familii sau in gasirea unor metode de sporire a fertilitatii. Asistam, asadar, la o intorcere diametral opusa a prioritatilor; conform studiilor noastre la Institutul de Relatii Umane, aceasta schimbare a atitudinii femeilor din Romania are loc in jurul varstei de 27 ani si atinge cote maxime de dramatism la varsta de 35 ani.
Identificam aici, de fapt, trei categorii de presiune: presiunea parintilor de a nu avea o sarcina inainte de majorat; presiunea barbatilor din anturaj de a nu avea o sarcina in timpul relatiilor pasagere; presiunea societatii de a avea un copil pentru a fi considerata femeie matura. Varsta de 40 de ani o gaseste pe femeie ajunsa dincolo de aceste trei etape. La aceasta varsta, a avea un bebelus devine o eliberare nesperata de sub aceste presiuni si o intrare in maturitatea feminina cu toate sansele favorabile; se presupune ca aceasta femeie are deja o sursa de venit care sa-i confere autonomie, stie deja cum sa influenteze comportamentul unui barbat si este bine informata privind viata sociala.
Dar sa mai ai alti doi copii in afara de bebelus?
Cand in viata unei mame cu doi copii mai intervine un bebelus la varsta de 40 de ani, lumea tinde sa o considere pe aceasta femeie o egoista, o nostalgica dupa maternitate, uneori o curajoasa de neimitat. Am cunoscut la Institut o doamna care a avut patru copii dupa varsta de 40 de ani, iar cei din familia ei pareau disperati de lantul acesta de nasteri si o considerau inconstienta, mai ales ca sotul ei spunea ca munceste din greu ca sa intretina aceasta familie numeroasa. Din punct de vedere antropologic, o femeie a carei fertilitate functioneaza continuu o mentine pe aceasta la conducerea familiei. Prin nasterile ei succesive, ea ramane personajul principal si mobilizeaza in jurul ei resursele acelei familii si atentia comunitatii. Eu consider ca, decat sa iti dedici maturitatea achizitionarii unui numar de 2-3 autoturisme, mai bine ti-o dedici nasterii si cresterii unui numar de 2-3 copii; e cel putin mai ieftin...
Ce se intampla cu primul copil cand apare al doilea, al treilea copil? In ce masura ar putea fi benefica sau nu implicarea celui mai mare in cresterea celui mic?
Eu consider ca familia trebuie sa fie o alcatuire ierarhizata. Din pacate, modelul democratic in organizarea familiei - cel mai raspandit astazi - este si cel mai pagubos cu putinta pentru ca produce o stare de competitie intre cei care ar trebui sa se iubeasca si sa se respecte. Astazi vedem in multe familii situatia ridicola in care mezinul, in varsta de doar cativa anisori, ii conduce pe cei mai in varsta ca el, ii face sa stea in patru labe in fata lui ca sa manance, este intrebat ce vrea in legatura cu lucruri despre care nu stie nimic etc.
Este mult mai natural ca parintii sa-si desfasoare viata relaxat, lasandu-se imitati de copiii lor; de asemenea, e de dorit ca fratele mai mare sa aiba intaietate, sa primeasca respect si responsabilitati fata de fratele mai mic. Fratele mai mare poate avea atributii de protectie fata de cel mai mic si trebuie sa aiba un timp dedicat lui in exclusivitate mai ales din partea tatalui, astfel incat sa poata deveni generos in intelegerea celui mai mic. Nu e normal ca fratele mai mare sa-si astepte randul dupa cel mic, sa fie neglijat, amanat si umilit in fata acestuia pentru ca astfel acumuleaza in sine o ostilitate nebanuita de parinti, care se manifesta cand acestia nu sunt in preajma.
Domnule doctor, poate o femeie sa le aiba pe toate: copii, sot, cariera? Dar un barbat? Care este diferenta?
Cand un om are o pasiune, aceasta este, de regula, geloasa pe alte pasiuni si tinde sa le acapareze energiile, facandu-le in timp sa dispara. Pasionala poate sa fie dragostea, vocatia, rolul matern sau patern, chiar si dusmania. In cazul nostru, iubirea pasionala a parintelui catre copilul lui risca sa intre in competitie cu pasiunea pentru meserie/cariera, cu pasiunea erotica fata de sot, sotie sau o alta persoana, cu pasiunea pentru un domeniu interesant etc. Ba mai mult, la Institutul de Relatii Umane intalnesc tot mai des cazuri in care un adult nu reuseste sa joace rolul de parinte pentru ca inca nu si-a incheiat rolul de copil, dornic sa primeasca ingrijire si protectie de la altcineva.
Constelatia hormonala si regulile sociale mai stricte o ajuta pe femeia- mama sa ierarhizeze pasiunile, asezand fotografia copilului pe birou si fiind constienta in fiecare ora la serviciu ca munceste pentru acel copil. In schimb, barbatul este marcat de competitia cu ceilalti barbati si reactioneaza pasional la provocarile ei, lasand familia pe locul doi sau trei, in favoarea unor ore prelungite cu prietenii pentru o bere sau pentru atingerea unei performante.
Cate femei renunta la cariera pentru copii si cate amana aparitia primului copil pentru cariera?
Nu am inca date statistice cu privire la aceasta balanta (si, de fapt, nici nu cred in statistica aplicata domeniului umanist); perceptia mea este ca astazi sunt mai multe femei care amana aparitia copilului de dragul carierei sau stabilitatii materiale decat acelea care renunta la serviciu pentru a deveni mama-casnica. In plus, parerea mea este ca un copil este o motivatie naturala pentru a munci si, de aceea, el poate fi primit in cuplu oricat de devreme, chiar daca nu sunt intrunite conditiile materiale ideale.
Cum comentati afirmatia doamnei (“Noi suntem intotdeauna inconjurati de copii, ai nostri si ai altora”) care este si mama si coordonatorul unui grup de copii, in acelasi timp. Cat i-ar ajuta pe copii istoria predata sub forma de teatru, de exemplu, fata de metoda de predare “clasica”?
Nu intotdeauna un bun profesionist cu copiii altora este si un bun parinte cu ai lui pentru ca in propriile relatii familiale intervin trairi emotionale speciale si preconceptii personale care te impiedica sa vezi lucrurile corect.
In ceea ce priveste istoria predata copiilor sub forma de teatru, cred ca aceasta metoda este o avantgarda mult asteptata in domeniul educatiei pentru copii. Psihodrama este si o foarte eficienta metoda de terapie si dezvoltare personala, iar copiii raspund cu placere unei astfel de abordari. Succesul ei se bazeaza pe faptul ca rolul jucat in teatru este un exercitiu de rol jucat in societate. In plus, copiilor le place sa intre in pielea unor adulti memorabili si adora sa se joace de-a una sau de-a alta...
Ce facem cu timpul din afara scolii? Cat timp ii lasam copilului sa petreaca cu familia si cat in alte medii sociale?
Timpul petrecut de copil in familie este evaluat in functie de nevoile de siguranta, de apartenenta, de afectiune. Cu cat un copil este mai nesigur, mai confuz in ce priveste calitatile si limitele lui, cu cat tanjeste mai mult dupa afectiune, cu atat este mai important timpul petrecut de el in familie. In schimb, daca toate aceste deziderate sunt indeplinite, copilul va avea nevoie sa se extinda catre societate, sa exploreze, sa influenteze pe altii, sa intre in competitii – iar asta se face prin participarea sociala in afara casei.
Cum ne ajutam copiii sa isi descopere compatibilitatea cu un anumit domeniu?
Cea mai buna metoda de a ajuta un copil sa-si descopere vocatia, aptitudinile, chiar viitoarea meserie de-o viata este aceea de a-l insoti in diversele locuri unde se practica aceste activitati. Multe dintre meserii sunt accesibile publicului, iar un parinte trebuie sa aiba curajul de a face posibil contactul copilului cu locurile si oamenii care le practica. Vizitati cu copilul tribunalul, spitalul, fermele, facultatile, garajele de reparatii, fabricile – aranjand intalniri cu medici, avocati, specialisti din diverse domenii si veti constata ca uimirea si entuziasmul celui mic sunt mai mari decat o deplasare formala la vesnicul muzeu sau la banalul orasel al copiilor. Nu este de mirare ca majoritatea baietilor vor sa se faca soferi si chiar gunoieri din moment ce acestea le sunt singurele meserii accesibile pe strada...
A venit vacanta. Ce fel de concedii in familie ne recomandati in care sa ne relaxam cu totii: atat parintii, cat si copiii?
Concediul parintilor poate sa fie cea mai frumoasa vacanta a copiilor si viceversa. Copilul dumneavoastra va fi fericit oriunde l-ati duce daca in preajma se afla si alti copii, daca va avea voie sa participe si el la bucuriile dumneavoastra si daca il veti trata ca pe un prieten “de gasca” in tentativa dumneavoastra de a va simti bine. Uneori se ivesc discrepante intre ritmul alert al copiilor si nevoia de sedentarism a parintilor, dar acest lucru poate fi rezolvat daca exista timp si loc pentru fiecare.
Va rog sa le transmiteti un mesaj cititorilor revistei noastre cu prilejul acestei prime intalniri.
Cred ca unii parinti dau impresia ca au un real talent in a-si creste copiii. De fapt, acesti oameni sunt persoane relaxate, dispuse sa se joace si sunt persoane bine informate. Aceasta revista este una dintre cele mai bune cai de informare a parintilor care vor sa devina surse de fericire pentru copiii lor.
