| 11 Mai 2010
De aceasta data, pentru ca vad in jurul meu adesea familii care divorteaza, familii care se destrama si se recompun ulterior cu alti parteneri, dar cu aceiasi copii, familii in care starea de armonie si echilibru este o amintire de demult, m-am gandit sa va vorbesc despre divort, si, mai ales, despre divortul emotional…
“Fiecare mama, fiecare parinte trebuie sa cunoasca psihologia dezvoltarii copilului, nevoile lui pentru o dezvoltare normala. Copiii invata la scoala o multime de lucruri pe care le vor folosi mai putin in viata. Capata notiuni de geografie, chimie pe care probabil nu le vor folosi niciodata. De ce nu ar invata, din clasele mici deja, notiuni privind nevoile de ingrijire ale copilului? Probabil ar fi foarte interesati de acestea,” - T.Berry Brazelton.
O poveste de viata pe care multi romani si romance o traiesc in fiecare zi. Poate va veti intreba: cum adica divort emotional? Si, in plus, ce legatura are cu educatia copiilor? Haideti sa vedem impreuna despre ce este vorba…
Sunt frumosi, sunt tineri si au hotarat ca vor ramane impreuna pana la adanci batraneti. Chiar se hotarasc sa ajunga degraba in fata ofiterului starii civile pentru a spune acel minunat “da”… Si aceasta declaratie este intarita si in biserica, in fata lui Dumnezeu… a nasilor, a rudelor, a prietenilor si a tuturor cunostintelor care vin sa fie alaturi de tinerii casatoriti la petrecerea de nunta. Ce frumos! Cate planuri isi fac impreuna… viitorul pare mai luminos ca oricand.
Dupa o frumoasa luna de miere, incepe viata impreuna… care are un parfum aparte, la inceput… Totul parca este desprins dintr-un vis frumos si minunat care iti doresti sa continue la infinit!
Apare primul copil, emotii si bucurie, nopti nedormite care se estompeaza in bucuria unei familii implinite, armonioase. O familie asezata, dupa cum spun romanii. Mai trece un timp, apare si un al doilea copil. De data aceasta, parca este un pic mai simplu pentru ca stii deja cam ce te asteapta, desi nu este totusi foarte usor.
Dupa un timp, ambii parteneri incep sa vada lucruri care altadata pareau lipsite de importanta: azi un pic, maine un pic… ele se aduna si o banala observatie degenereaza intr-o cearta de neuitat, iar gradul de toleranta scade pe zi ce trece, astfel incat cearta ajunge sa faca parte din cotidian. Uneori nu se ajunge la cearta, dar ironiile, remarcile “nevinovate” la adresa partenerului de viata par sa se transforme intr-un infern greu de suportat.
Nici macar nu-si dau seama ca la acestea sunt de fata, ca la un spectacol, si copiii care, desi nu inteleg ce se intampla, stiu foarte bine ca “mami si tati iar se cearta”. Si asta se vede fie din ochii lor plini de frica, fie din notele proaste de la scoala, fie din comportamentul lor schimbat. Cei doi sunt atat de ocupati sa se razboiasca intre ei, incat au impresia ca aceasta “scena de lupta permanenta“ nu are nicio influenta asupra copiilor. Ce eroare majora…
Poate incep sa-si puna niste minime intrebari: cum s-a ajuns aici? Ca doar aveau de toate si erau asa de fericiti… Ceva s-a schimbat, dar nu prea inteleg de ce…
Ca sa treaca mai usor peste ceea ce pare de neacceptat, isi spun ca asa se intampla la toata lumea, “asa e peste tot”.
Poate ca asteptarile noastre despre ceea ce se crede ca aduce viata de cuplu au o importanta deosebita. Uneori credem ca, intrand intr-o relatie de cuplu, partenerul nostru devine intr-un fel proprietatea noastra si acest fapt iti da dreptul sa-i spui orice, sa-l critici daca se poate in public ca doar, vorba aceea, “este spre binele lui“, sa raspunzi in locul lui… de parca ai fi in mintea lui si, mai ales, sa crezi ca, daca te iubeste, iti ghiceste gandurile, are asa… un fel de puteri magice, evident puse la dispozitia ta non-stop si dupa bunul tau plac…
Adesea, aceste lucruri fac ca doi oameni care altadata erau atat de potriviti impreuna, astazi sa fie ca doi straini (desi locuiesc in aceeasi casa, au copii si, culmea, au impresia ca formeaza o familie). Si asta pentru ca nu ni s-a spus ca, intr-o relatie de cuplu, crestem impreuna, avem nevoie sa cultivam permanent stima de sine a celuilalt, avand grija si de a noastra in acelasi timp. Este important sa tinem cont de nevoile noastre, fara a le neglija pe cele ale partenerului nostru. Nu poti sa-i dai celuilalt ceea ce tu nu ai. Altfel, divortul, mai ales cel emotional, vine cand nici nu te gandesti cu o tacere ca de gheata sau, dimpotriva, cu interminabile certuri si reprosuri… finalizat (de cele mai multe ori) cu o legalizare a lui. Indiferent cum ar fi, copiii sunt cei care sunt la mijloc intotdeauna. Ei sunt pusi in fata unei foarte grele alegeri, pe care ei nu o doresc: aceea de a fi cu mama sau cu tata. Copiii vor sa fie cu amandoi parintii. Si, daca din rolul de sot/sotie–partener de cuplu poti iesi printr-un divort, rolul de parinte este responsabilitatea ta pana in ultima zi a vietii tale.
Prea adesea, ranile care apar in cazul divortului, sunt atat de dureroase, incat pana si propriul copil devine o arma de lupta, chiar cu pretul nefericirii lui.
Putini sunt aceia care se mai gandesc la ce simte copilul sau la faptul ca, atunci cand il fac moneda de schimb cu “ex”-ul, copilul va avea ulterior niste traume majore pe care eu, ca parinte, i le provoc. Ca si cum copilul ar fi responsabil de propria mea fericire, in locul meu. Alta eroare majora…
Iar, atunci cand la mijloc sunt si niste copii, lucrurile au nevoie de mult mai multa atentie. Copiii sunt responsabilitatea noastra, a ambilor parinti. Copilul nu are nicio vina ca, la un moment dat al existentei tale, ai ales cu cine sa faci acel copil. Nu este treaba lui ca cel ce era “lumina ochilor tai“ s-a transformat in persoana pe care nu vrei s-o mai vezi vreodata in aceasta viata. Degeaba il pui sa duca o povara care nu este a lui.
De multe ori ii facem pe copii sa se simta mici, ca noi sa parem mari!!!
Atentie, am spus sa parem, nu sa fim! Copiii sunt tare intelepti: chiar daca uneori nu vorbesc despre anumite aspecte, nu inseamna ca nu le vad. Ei isi dau seama ca anumite lucruri se intampla, uneori chiar inaintea noastra. Poate ca a venit momentul sa ne asumam responsabilitatea propriei vieti in rolul de parinte. Este usor sa dai vina pe altii, pe partener, pe vecini, pe parinti, pe seful de la serviciu, pe societate, pe criza… si lista poate continua, insa este nevoie sa intelegem un lucru: fiecare este responsabil de propria viata – fiecare este in acest moment intr-o situatie (convenabila sau nu) pentru ca la un moment dat a facut niste alegeri. Asta nu inseamna ca lucrurile nu se pot schimba. Dar pentru aceasta este nevoie sa procedez intr-un alt mod.
Einstein spunea ca “este o nebunie sa faci acelasi lucru si sa te astepti sa obtii alte rezultate“, altfel spus sa faci acelasi lucru crezand de fiecare data ca vei obtine altceva. Asa ca, cine are urechi sa auda si ochi sa vada se poate transforma intr-un castigator al cursei pentru viata…
Si lucrul care este cel mai important, in opinia mea, este sa invatam sa ne exprimam emotiile. Sa invatam sa le identificam, sa vorbim despre ele… sa avem abilitatea de a vorbi despre sine si nu despre celalalt si sa intelegem ca fiecare este responsabil pentru ceea ce simte. De asemenea, este preferabil ca in cuplu sa poti fi autentic, adica ceea ce spui sa fie in acord cu ceea ce gandesti si cu ceea ce simti.
Una dintre problemele majore ale cuplului modern este confuzia care se face intre “a fi indragostit” si “a iubi “. In primul caz, nu trebuie depus niciun efort, totul vine de la sine (nici nu vezi, nici nu auzi–oricine ti-ar spune ceva despre partenerul tau de cuplu), pe cand a iubi inseamna implicare constienta: sa-l poti pune in lumina favorabila si atunci cand are alta opinie decat tine si, atunci cand uneori e suparat, sa intelegi ca asa cum ai tu nevoie sa fii apreciat, sa nu fi jignit, umilit, aceeasi nevoie o are si partenerul tau de cuplu. Asa cum tu ai nevoie de incredere din partea lui si el are nevoie de incredere din partea ta. Uneori vrea sa fie pur si simplu singur, asta neinsemand ca nu te mai iubeste. Pur si simplu, partenerul tau are nevoie de momente doar pentru el… alteori are o disponibilitate totala pentru relatia voastra. Daca vrei ca relatia sa functioneze frumos, ai grija sa-ti surprinzi partenerul cat mai des cu putinta cu lucruri care-i plac si in asta sa pui suflet.
Ca de obicei, va astept sa-mi scrieti pe adresa redactiei sau pe e-mail:
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
despre subiecte care va intereseaza si credeti ca ar putea interesa si pe alti parinti sau despre experiente personale care v-au schimbat viata in bine.
