| 19 Mai 2010
Dupa ce am scris titlul, m-am gandit cateva secunde daca trebuie sa fie urmat de un semn de intrebare sau sa ne bucuram de o frumoasa afirmatie. Sau hai sa nu-i spunem prieten, ci sa-i spunem mai intai de toate dascalul-omul!
Imaginati-va doi ochi care privesc pe furis catre usa: ”Doamna vorbeste cu mama pe hol”. Stie ca el este subiectul discutiei si cauta sa surprinda orice privire, orice gest, orice zambet sau incordare, orice stare. Am zis gest, am zis stare… nu am zis programa, nu am spus teme deci am vorbit despre oameni care ar fi de dorit sa fie prieteni cu parintii… Va las pe dumneavoastra sa asezati semnul de punctuatie.

















