| 29 Septembrie 2010
Va invitam sa cititi interviul cu Nadia Tataru, fondatoarea singurului radio pentru copii din Romania, Radio Itsy Bitsy.
"Intai am fost jurnalist la Pro TV, m-am casatorit, am mai stat la Pro TV inca vreo 4 ani - in total 5, dupa care a venit Maria, primul copil. Cand a venit Maria, am stat cu bucurie cu ea acasa, ea era o bucurie, iar eu descopeream o noua dimensiune."
Sunteti mama, aveti 2 copii si un radio pentru copii. In ce ordine au venit toate aceste?
Intai am fost jurnalist la Pro TV, m-am casatorit, am mai stat la Pro TV inca vreo 4 ani - in total 5, dupa care a venit Maria, primul copil. Cand a venit Maria, am stat cu bucurie cu ea acasa, ea era o bucurie, iar eu descopeream o noua dimensiune. Mi-as fi dorit sa stau mult mai mult, dar din pacate, nu s-a putut, m-am limitat la 9 luni. Am fost nevoita sa ma intorc la serviciu, nu la Pro TV, ci la firma sotului meu. Am plecat amandoi din PRO TVsi ne-am facut o firma. Asta era in vara lui 2001, in 2002 m-am intors la serviciu. Lucram atunci la firma proprie, faceam productie audio-video, print tv si multa productie publicitara in general.
Am lasat copilul acasa cu o bona. In principiu era OK, dar a fost ok doar in primul an. Copilul a inceput sa ceara tot mai multe: sa-i citesti povesti, sa te plimbi cu el, sa te joci cu el… lucruri care erau cam obositoare pentru bona, dar si pentru noi parintii. Tot ce am facut, am facut din pacate experimentand pe proprii nostri copii, cum fac majoritatea oamenilor. Mai ales la primul copil. La un moment dat mi-am dat seama ca nu e bine. Era bine doar pentru confortul meu si pentru cel al bonei. Copilul era pus la televizor, iar noi ne amageam ca-i place si ca are ce invata de la televiziunea pentru copii. Dupa care am observat cum copilul devine apatic, devine dependent de televizor, mananca doar in fata televizorului...
…imita personajele tv…
A urmat un conflict cu mine insami: as fi vrut sa o stiu in siguranta acasa, dar vroiam sa si muncesc. Nu puteam sa stau acasa sa o supraveghez tot timpul. Trebuia sa gasim o metoda prin care imaginatia copilului sa ramana libera, sa fie mereu provocat sa gandeasca. Eu si sotul meu trebuia sa facem ceva. Avand acest back-ground de jurnalisti, ne-am spus ca ar fi bun un radio pentru copii. Dupa ce am luat licenta pentru postul de radio, a urmat un an foarte greu pentru ca entuziasmul acela de novice s-a risipit foarte repede. Responsabilitatea incepea sa apese. Ideea de inceput nu a fost sa facem un radio. Noi am vrut sa gasim o alternativa sanatoasa si cat de cat ieftina pentru a veni in sprijinul nostru si al familiilor cu copii, de a ajuta parintele care la un moment dat nu mai stie ce sa faca, nu mai stie pe cine sa intrebe, dar de a ajuta si copilul, de a-i oferi informatii utile si interesante, urmand sa primim si un feedback de la el, avand astfel comunicare, nu ca in fata televizorului unde el doar priveste, stand lejer si transformandu-se intr-un lenes.
Ati acordat un interviu la un moment dat in care ati declarat ca numele radioului a fost ales de catre copii!
Da. Sotul meu avea si are in continuare o firma de publicitate. Am plecat de la niste propuneri creative ale agentiei. Le-am testat, am facut grupe de copii si parinti. Am avut 10 nume de radio, din care Itsy Bitsy a prins cel mai bine. Dupa ce am ales numele, au trecut vreo 2-3 saptamani pana am ales personajele.
Ati avut de ales intre personaje reale si imaginare...
Da, erau fetite si baietei in toate combinatiile posibile de animale si acesti extraterestri. 90% dintre copii au ales extraterestrii Itsy si Bitsy, iar parintii au ales animalute, in principiu ursuleti. Am decis sa mergem pe forma preferata de copii, ei fiind cei mai exigenti critici ai nostri si sa pastram fondul cerut de parinte pentru ca nu aveam cum altfel: trebuia sa prinda la copii, dar sa oferim niste informatii de calitate de care aveau nevoie si parintii. Apoi am ales culorile… Am ales bine pentru ca acum, dupa 4 ani, eu sunt multumita. Toate eforturile noastre au fost rasplatite.
Cum este mama Nadia Tataru?
In timp ce se nastea ideea radioului se nastea si Teodor. Imi amintesc ca la CNA m-am dus cu bona si, inainte de concurs, in masina il alaptam pe Teodor. Cand am lansat radioul, Teodor avea un an si jumatate, iar Maria vreo 4.
Inainte de a deveni mama, va gandeati sa creati ceva pentru copii?
Nu, nu.
Povestiti-mi despre Maria, despre Teodor...
Maria si Teodor sunt doi copii normali care se iubesc ca fratii. Se mai si cearta…se iubesc ca fratii si sunt ca Tom si Jerry. Nu pot unul fara altul. Cand sunt impreuna fac nebunii mari si se joaca foarte frumos. Fac lucruri frumoase si importante impreuna... Se completeaza reciproc foarte bine. Aceasta este o caracteristica a familiei noastre: copiii nostri au crescut cumva odata cu radioul, cu lumea radioului, iar aceasta este o alta provocare. A fost foarte provocator pentru noi sa vina copiii aici in radio, sa reusim sa pastram lumea aceasta ludica, chiar daca acum au mai crescut si lumea aceasta si-a pierdut putin din farmec…
V-au inspirat?
Da, ne-au inspirat foarte mult. Au fost ”cobaii” nostri pentru foarte multe reclame si emisiuni si fac lucrul acesta cu placere, fara sa se simta chinuiti. Ce pot sa mai spun legat de copiii mei, este ca ei cresc si observ cum nevoile lor se diversifica, la fel si dorintele, prin intermediul lor vad cam cu ce probleme se lupta fiecare familie normala. O familie care isi doreste binele copiilor si este invadata de expansiunea jucariilor pentru baietei (Ben10, Bakugun, etc.), Barbie sau Hannah Montana pentru fetite, ajunge sa se confrunte cu probleme mari. Mie mi se pare mai periculoasa Hannah Montana pentru ca este destinata adolescentelor si totusi este promovata la o categorie de varsta inferioara la gradinita si la clasele mici. Este periculos pentru ca acesti copii nu sunt inca echilibrati, nu au integrate inca toate reperele pentru a o putea intelege pe Hannah Montana care are iubit, care are fuste sofisticate, haine cu paiete etc. Asa se face ca vor si fetitele haine ca ale Hannei la scoala.
Apoi mai este problema jocurilor pe calculator. Acestea dau dependenta si majoritatea sunt violente. Daca esti atent ca parinte, o sa vezi ce il atrage pe copilul tau si cum lucrurile acestea influenteaza in bine sau in rau evolutia lui. Si nu poti sa i le interzici, dar poti sa faci altceva: sa-i umpli timpul cu lucruri de calitate pentru ca el sa se bucure de o pictura, de o plimbare in aer liber cu bicicleta, cu rolele sau de o piesa de teatru. Atunci el va avea mult mai putin timp de alocat televizorului sau calculatorului: doar jumatate de ora pe zi in cazul nostru. Copilul nu va mai sta 3 ore singur acasa intrebandu-se “ce sa fac?”… alegand in cele din urma televizorul.
Este mai importanta comunicarea?
Da. Comunicarea este foarte importanta si se invata in familie. Cu copiii nostri am discutat foarte mult, dar cel mai mult am invatat de la ei ce inseamna ascultarea. Ca parinte e nevoie sa-ti faci timp sa-ti asculti copilul. Numai asa poti fi conectat la nevoile lui reale. Din pacate, sunt multi copii care nu au fost invatati sa comunice si nu stiu cum sa-si manifeste sentimentele si atunci devin furiosi, agresivi. Noi incercam sa comunicam cat de mult posibil cu copiii nostri. Mai mult stau eu cu ei. Sotul meu munceste mult si este mai mult tata de weekend. Eu ii duc si ii iau de la scoala si gradinita. In fiecare zi, dupa ora 17:00 suntem toti trei impreuna. Tati ajunge seara tarziu cand ei dorm. Discutiile mai profunde si joaca lui cu copiii se intampla in weekend. Atunci ei ii arata tot ce au invatat in acea saptamana.
Dar se intampla, important e ca se intampla.
Da, se intampla. Daca tatal lor este foarte ocupat cu grijile serviciului, copiii au invatat sa ceara atentie si sa ii ofere informatii despre ei. Ii dau telefon, isi fac poze si i le trimit prin telefonul meu mobil. Reusesc sa il sensibilizeze: “Tati, uite poza cu noi ...” si el spune: “Bine, bine, vin in 20 minute acasa”. Avem un program incarcat si agitat, vrem sa facem multe lucruri utile si muncim mult. Copiii nostri sunt sursa noastra de energie. Ei sunt cei care ne mentin vii si conectati la cele mai importante lucruri in viata. De multe ori uitam asta, coplesiti de ritmul nebunesc al cotidianului.
