| 13 Mai 2010
Ana Maria Prodan ne vorbeste despre rolul de mama si cat de bine este sa ai o relatie de prietenie cu fostul sot, mai ales cand la mijloc sunt doi copii.
Inainte de toate, te invit sa ne faci cunostinta cu copiii tai: cum se numesc ei, cati ani au si doua-trei lucruri despre fiecare.
Am 2 fete, pe Rebecca (10 ani) si Sarah (9 ani), si 2 baieti, pe Laurentiu jr. (1 an jumatate) si Luca (7 ani), baiatul lui Laurentiu din prima casatorie. Rebecca si Sarah sunt fetele din prima mea casnicie cu Tiberiu Dumitrescu, fost baschetbalist.Rebecca este o fire timida, visatoare... Este desteapta, invata foarte mult ca sa ajunga mai departe ca parintii ei. Asta e ce le-am repetat tuturor copiilor mei de cand s-au nascut: sa fie mai destepti decat am fost eu si tatal lor. In fond, acesta este visul oricarui parinte: copilul sa ajunga mai mult decat ceea ce a ajuns parintele.
In schimb, Sarah este copia mea fidela. Este un dracusor cu chip de inger. Eu stiu cu 2 zile inainte ce vrea sa faca sau la ce se gandeste. De multe ori imi vine sa rad cand o cert pentru ca imi aduc aminte de mine. La fel de sarguincioasa... poate, fiind o fire rebela, se face placuta de toata lumea si scapa mai usor zambind sau facand complimente in stanga si in dreapta. Se imprieteneste intr-o secunda cu toata lumea si vorbeste de nu o mai opresti, spre deosebire de Rebecca. Rebe vorbeste si zambeste rar, dar cand vorbeste cu tine sau cand iti zambeste, iti este prietena pe veci. Sunt 2 caractere total opuse cu personalitati diferite, dar foarte puternice.
Cel mic seamana la fire cu mine si la chip e leit tatal lui. Ma amuz copios cand ii strig deoarece, avand acelasi nume, se intorc amandoi. I-am pus acelasi nume ca sa duca imaginea si profesionalismul tatalui lui mai departe. O sa fie fotbalist mai mare decat sotul meu si o sa-mi creasca inima cand o sa aud acelasi nume strigat pe stadion dupa atat de multi ani. Imi doresc sa fie macar la fel de bun si de iubit precum a fost el.
Luca are caracterul tatalui sau si chipul mamei sale. Este un copil foarte destept cu un suflet incredibil de mare. Merge deja la scoala in Germania. Locuieste acolo alaturi de mama lui.
Care este relatia ta si a sotului tau cu copiii? Desi joburile voastre sunt foarte solicitante, cum reusiti sa gasiti timp si pentru familie (ma refer la calitatea timpului petrecut impreuna)?
In casa noastra sunt 3 Fecioare... nascute in august si septembrie, Laurentiu senior, Laurentiu Jr. si Sarah; un Sagetator in decembrie, adica eu; un Berbec nascut in aprilie-Rebecca si un Peste nascut in martie-Luca… Ne intelegem minunat. Legaturile noastre cu piticii sunt incredibile. Inainte de toate suntem prieteni. Din cauza faptului ca nu am putut comunica cu parintii mei-ei fiind de moda veche sa spunem-mi-am dorit sa am o relatie foarte speciala, libera, bazata pe incredere si prietenie cu copiii mei. Asta s-a si intamplat. Discut de cand s-au nascut deschis cu ei, le raspund la orice intrebare fara probleme. Le-am facut sa inteleaga mai ales pe fete ca eu, fiind mai mare si trecand prin viata, pot sa le explic anumite lucruri, iar ele pot lua in considerare sau nu parerea mea. Cand vorbesti copilului asa, este clar ca ai o legatura speciala si, chiar daca nu iti da dreptate pe moment, cu siguranta cand inchide usa camerei se va gandi la ceea ce i-ai spus si va actiona ca tine.
Cu baiatul este mai usor. Cred… Este inca mic. Imi place ca este nazdravan, ca se gandeste la o gramada de nebunii... ca realizeaza ca nu e bine, dar incearca... asta inseamna ca are spirit aventurier. Deci seamana cu mine… de fapt, ce se naste din pisica, soareci mananca. Mi-am dorit sa am 2 fete si un baiat. Viata mi-a dat tot ce mi-am dorit: un barbat care m-a respectat, tatal fetitelor mele, dar care se pare ca nu a fost perechea mea; un baietel superb-exact asa cum l-am visat - si, la varsta de 33 de ani jumatate, un sot care este langa mine, ma adora, il ador, e un om minunat. Imi aduc aminte ca, atunci cand am nascut-o pe Rebecca, ma uitam la ea si ii numaram degetele sa vad daca sunt toate. Ma gandeam ce sport o sa faca, cum o sa arate, cat de mare o sa creasca... ma uitam la ea ca la Dumnezeu. Dupa ea a venit Sarah. Era la fel de frumoasa, ca un ingeras. Asteptam baiatul care nu mai venea. Ma gandeam cum o sa fie atunci, cum vor reactiona fetele...
Cum au primit fetele vestea ca vor avea un fratior? Dar fratiorul, cum se simte inconjurat de atata lume?
Dupa 10 ani, a sosit si juniorul. Ma gandeam daca o sa fac diferenta intre ei... niciodata. Fetele erau in extaz, erau gramada langa bebe. Au avut grija multe nopti de el. Fugeau in miezul noptii din pat sa-mi aduca ce aveam nevoie. Se bateau care sa-l plimbe in brate sau care sa-i aleaga hainutele. Asta se intampla si in ziua de azi. Se bat care sa stea cu el sau care sa-l imbrace. Numai ca bebe a crescut si vrea sa faca totul singur. Rebecca are mai multa rabdare decat Sarah. Ma uit cum trec anii si ma bucur enorm cand vad ce mari, frumoase si intelepte cresc fetele.
Cum este sa fii mama la 25 de ani fata de 35-40? Care crezi ca sunt diferentele?
La 30 de ani vezi viata intr-un fel, la 40 de ani in altul. In 2 ani va povestesc cum vad viata la 40 de ani. Acum, insa, pun inaintea mea copiii si interesele lor. Cred ca la orice varsta faci asta. Cu cat inaintam in varsta, cu atat mai mult investim in copii, in educatia lor, uitam de noi. Nu sunt de acord sa te neglijezi, dar cred ca poti sa te pui pe locul 2. Eu una asa fac, daca trebuie sa aleg intre mine, sot si copii, ei sunt pe primul loc. Asa gandeste si sotul meu.
Care sunt, in general, diferentele intre cum isi educa americanii copiii si cum ii educam noi, romanii?
Fetele mele s-au nascut si au crescut in USA. Le-am dus la gradinita si la scoala pana in clasa a 3-a in USA. Cand am venit in Romania, vorbeau limba romana, dar nu foarte corect. Nu stiau sa scrie. Am ales sa mearga la scoala americana. Era mai usor pentru ele. Se simteau ca si cand ar fi fost acasa. Imediat le-am luat limba romana ca limba straina. Asa au invatat sa scrie si sa citeasca. Nu stiu acum sa raspund care sistem este mai bun. Ma refer la sistemul de invatamant. Acum 10 ani spuneam fara sa stau pe ganduri ca cel romanesc nu are termeni de comparatie. Acum insa... ma abtin.
Cert este ca ele, fiind cetateni americani de cand au deschis ochii, au auzit la gradinita si la scoala in fiecare zi ca America este nr. 1 in lume in orice domeniu. Probabil ca asa este. Nici nu mai stiu ce e bine si ce e rau. Cred ca ne indreptam incet-incet spre dezastru. Ele clar prefera sistemul american. Bebe este cetatean german. Nu a apucat sa stea prea mult acolo asa ca o sa creasca in sistem romanesc, dupa care pe unde o sa aterizam noi hop si el. O sa fie un mic taranus de Snagov. Asa imi place mie sa-l alint. Este clar ca educatia fetelor si a baiatului meu are multe influente din educatia pe care mama mi-a dat-o mie. Fara sa vreau, de multe ori, repet greselile pe care mama le-a facut cu mine, cum ar fi spre exemplu faptul ca, de multe ori, imi pierd rabdarea sau cer prea mult si prea repede de la ele.
Cum arata o zi petrecuta cu toata familia?
Viata mea se desfasoara intr-un ritm nebunesc. La fel ca mine cu mama si ele s-au obisnuit. Dimineata la 6 sunt in picioare. Bebe nu doarme fara mine. Asa ca, de 3 ori pe noapte, ma trezesc, il schimb, ii dau sa pape. Oricum la 6 ne trezim, papam, ne spalam si pana la 8 ne jucam. Dupa, ma imbrac eu si plec la munca. Am intalniri, merg cu masina de ma plictisesc dintr-un loc in altul, merg la echipa, la primar, vorbesc cu jucatorii... La o echipa sunt zeci de probleme zilnic. Cand ajung acasa, si asta se intampla cateodata pe la 10 chiar 11, apuc sa-mi fac agenda pentru a doua zi, vorbesc cu Laur despre problemele din ziua respectiva... si asa se face foarte tarziu. Apuc sa dorm doar cateva ore. Am noroc cu mama fostului meu sot care se ocupa de Sarah si de Rebecca incredibil. Ea este sufletul fetelor. Cred eu ca orice om normal in lumea asta pastreaza o relatie decenta cu fostul sot, mai ales daca este si tatal copiilor. Asa se face ca eu si Tibi, fostul sot, avem o relatie super ok. Vorbim orice este legat de fete sau daca se iveste o oportunitate de business foarte buna impreuna cu sotul meu facem in asa fel incat sa facem bani pentru toti copiii. Daca nu sunt eu acasa, Tibi vorbeste cu Laurentiu. Practic este acelasi lucru. Fetele mele se lauda peste tot ca au 2 tatici celebri: unul fost baschetbalist, altul fotbalist. Laur are o relatie speciala cu fetele. Nu-l considera tata vitreg… De multe ori, cu el vorbesc mai multe lucruri decat cu mine.
In relatia ta cu copiii, te raportezi la copilaria pe care ai avut-o? Cum este Ionela Prodan bunica cu nepotii fata de cum a fost Ionela Prodan mama cu tine si sora ta?
Intre mama si bunica Ionela Prodan nu prea exista diferente. Cand eram mica, nu o prea vedeam deoarece muncea non-stop. Era plecata 6 sau 8 luni pe an ca sa avem noi tot ce visam. Nu am constientizat la varsta aceea lucrul acesta, dar, mai tarziu, am realizat ca in viata trebuie sa faci sacrificii pentru a avea tot ce iti doresti. Asa se intampla cu mine acum. Familia mea ma vede greu, dar au tot ce-si doresc. Probabil nu inteleg foarte bine acum, dar cand se vor face mari, o sa fie totul ok.
Buni Ionela-cum o striga fetele - a adus bani si aduce si acum. Asa stiu eu si fetele mele. Isi manifesta dragostea mai ciudat. De fapt, a pierdut cele mai frumoase momente ale copilariei noastre si isi doreste acum sa recupereze langa cel mic, langa Laur jr. Noi ne distram cand o vedem cum incearca sa fie bunica. Stii… eu cred ca anumiti oameni sunt nascuti pentru a fi lideri sau parinti-exemplu sau bunici... etc. Mama mea s-a nascut pentru a fi o stea. Asta a fost si asta va ramane. Ea este mandria familiei si mandria Romaniei. In copilarie nu-mi luam ochii de la ea si imi repetam in gand ca trebuie sa fac ceva sa ma cunoasca lumea, sa-mi ceara autografe si sa faca poze cu mine... Era o obsesie. Vroiam sa scap de numele Anamaria, fata Ionelei Prodan. Am reusit sa fiu Anamaria Prodan. Mi-a fost foarte greu. Copiii mei au inteles ce inseamna sa fii tu cineva prin munca ta, nu prin numele parintilor.
Ce le spui fetelor, fiindca ele sunt mai mari, despre lumea in care traim? In ce directie ai vrea sa se indrepte?
Tot obsesiv le-am repetat ce am auzit eu toata viata... Nu exista minuni, nu exista sfinti sau persoane care sa te ajute... Nu te uita spre cer sa-ti cada bani, nu te ruga spre cer sa te ajute Dumnezeu sa faci cariera sau bani. Daca tu nu esti capabila, esti un zero barat. Tu esti singura care poate sa realizeze ceva in viata doar prin fortele sale si atat. Tu trebuie sa faci, tu trebuie... asa imi rasuna si azi in urechi cuvintele tatalui meu... numai oamenii slabi asteapta sa cada de undeva, oamenii puternici stau cu capul sus si trec peste toate incercand sa gaseasca explicatii plauzibile pentru orice lucru, nu sa creada in baliverne... asta aud fetele mele non-stop de la mine.
Suntem o familie senzationala si ingrozitor de fericita daca pot spune asa. Am muncit din greu si am facut sacrificii uriase sa avem tot ce ne-am dorit. Din partea copiilor, avem numai bucurii. Pe plan profesional, suntem impliniti. Ca orice luptator, imi doresc mereu mai mult, mai mult... si pentru asta trag si mai greu, cateodata uit de mine si ma afund si mai mult in munca... Vreau sa las ceva copiilor, sa-si aduca aminte ca mama lor a fost cineva si ca a muncit pentru ei. Asa au facut si ai mei pentru mie si Anca, sora mea, si ne-a fost foarte bine. Vreau sa las in urma mea avere si copii care sa-mi poarte numele familiei mai departe cu onoare si mandrie.
